SP

Serban Piroiu

Review-uri 18
Review-uri utile 8

Review-uri


Dezamagire facuta in Romania

Achizitie verificata

Slabe. Dupa cum a comentat si altcineva, mastile se desprind pe lateral, in zona celor 3 pliuri, astfel ca devin foarte largi. Elasticele de urechi sunt si ele foarte lungi (18.5 cm fata de 16 cat au niste masti normale) asa ca asezarea corecta pe fata nu mai posibila. Pentru o femeie sunt practic inutile. Chiar si mie, ca barbat, imi sunt cam largi si simt cum aerul intra si pe laterale. In afara de asta, straturile 1 si 3 sunt foarte-foarte subtiri iar materialul nu pare uniform pe toata suprafata, lucru pe care nu l-am mai vazut pana acum la alte masti (am purtat si inainte de pandemie). Au un oarecare miros dar nu ca al celor din China. Vin puse direct intr-o cutie nesigilata, poate ar fi fost ok sa se sigileze intr-o punga, macar pentru siguranta din timpul transportului.

P. S. Problema cu dezlipirea pliurilor am rezolvat-o partial cu un capsator si cate 2 capse pe fiecare parte.

Adauga comentariu

Buna doar pentru ceasurile cu anse foarte lungi

Arata bine, se vede ca e o piesa de calitate numai ca grosimea materialului in jurul telescopului este mult prea mare asa ca o sa frece carcasa ceasului. Am incercat si cu telescoape curbate dar tot a reusit sa-mi lase o urma fina dupa doar 2 saptamani. Am renuntat la ea imediat dupa.

Adauga comentariu

Andreea 23 Mai 2019

Pielea a lasat urma pe carcasa ceasului? Din ce e carcasa?

Serban Piroiu 31 Mai 2019

Stainless steel lucios care s-a matuit usor de la frecatul repetat cu cureaua. Lucrezi cumva la Bocane?

UltraHot

Dupa ce a primit nenumarate reclamatii cu privire la temperaturile uriase atinse in momentul scrierii, Sandisk a scos versiunea noua de UltraFit cu USB 3.1. Cum credeti ca au rezolvat problema? Au facut corpul din plastic, ca sa nu te mai frigi asa de rau cand il scoti. De incins tot asa se incinge! Pe langa asta, nici macar la inceput nu mai atinge 80 Mb/s la scriere, cat reusea UltraFit 3.0. Acum nu mai trece de 65 Mb/s iar dupa ce se incinge (dupa aprox. 1Gb copiat) viteza scade intial la 30 Mb/s pentru o perioada scurta si apoi pe la 15-20 Mb/s unde ramane definitiv. Nici nu mai spun ca se scoate mult mai greu din mufa USB decat varianta anterioara, ca plasticul ala din jurul mufei e extrem de fragil (fiind foarte-foarte subtire) si ca nu mai vine cu capacel de protectie. Asa ca va sugerez sa luati versiunea veche, metalica de UltraFit cu USB3.0 in locul astuia!

Adauga comentariu

MOLNAR ROLAND 21 Noi 2019

Mie îmi ajunge la copiere undeva la 8-9 mb, după primele secunde. Copiere de pe SSD pe USB.

Arata bine, fixeaza prost

Achizitie verificata

Slab fata de celelalte suporturi auto de la Baseus. Probabil din cauza grosimii reduse nu s-au putut pune magneti mai puternici asa ca ma trezesc de multe ori cu telefonul pe jos. Uneori telefonul trebuie apasat cu putere, altfel aluneca imediat dupa ce a fost asezat. Daca a prins si putina mizerie, praf, e si mai rau. Mai am 2 suporturi Baseus, din cele care se monteaza in grila de ventilatie, la care mi-e greu sa separ telefonul de suport, atat de puternici sunt magnetii! Daca puteti folosi suporturi de grila, evitati-l pe asta, e slab.

Adauga comentariu

Mica si zgomotoasa

- E foarte mica, are cam 20x20 de cm, prin urmare si elicea ventilatorului e mica. Pentru a avea ceva randament Argo a trebuit s-o faca sa se invarta foarte repede asa ca a devenit zgomotoasa. Nu ca si cum ar decola un avion dar nu prea se poate dormi cu ea in functiune.
- Nu are decat o singura viteza a ventilatorului, indiferent de treapta de putere selectata, spre deosebire de alte aeroterme, mai scumpe (gen Rowenta)
- Desi designul e deosebit (motivul pentru care am ales-o), materialele din care e facuta sunt de cea mai proasta calitate, plasticul ales e low-cost si finisarea jenanta, cu muchii ramase din turnare, lucra care ma mira la Argo.
+ Termostatul e automat, ceea ce inseamna ca aeroterma se va opri la atingerea temperaturii alese si va reporni singura la scaderea ei, chestie care nu prea se gaseste nici pe aerotermele mai scumpe.
+ O alta chestie interesanta este butonul de pe talpa care face ca aeroterma sa se opreasca daca e rasturnata, pentru a preveni aparitiu unui incendiu.
+ A incalzit destul de repede o camera de dimensiuni mici (11 metri patrati)

Adauga comentariu

Prajeste paine si degete

Achizitie verificata

Are cateva bube care il fac greu de folosit. Dupa ce painea a fost prajita si sare maneta, feliile nu trec de marginea de sus a prajitorului asa ca pentru a le scoate e nevoie sa ridici manual maneta respectiva. Asta daca folosesti paine toast, la care feliile sunt inalte. Daca folosesti paine obisnuita, n-ai nicio sansa sa scoti feliile fara sa te arzi la degete. In plus, fata de alte prajitoare, lasa pe margini niste zone mai putin prajite decat centrul feliei, si am observat asta atat cu aparatul rece, cat si cald, la a 3-a tura de exemplu. Si ca sa fie tacamul complet e si mult mai voluminos decat aparatele similare, si nu prea inteleg de ce, poate doar ca sa justifice pretul mai mare. Una peste alta, ma asteptam la mult mai mult de la Tefal.

Adauga comentariu

Mai curand jucarie decat mancare

Achizitie verificata

Ai mei nici macar nu s-au uitat la biscuitii astia. Si vorbim de 2 caini de la tara, care n-au fost rasfatati cu mancare premium si mai stiu eu ce. Probabil are legatura si cu faptul ca nu prea le-a placut nici cand le-am luat mancare normala de la Pedigree.

Adauga comentariu

Mai bine nu...

Nu stiu cum a reusit LG sa gaseasca in 2016 un panel TN atat de prost, cu unghiuri de vizualizare de 90 de grade pe orizontala si 65 de grade pe verticala. Da, ati citit bine! In consecinta, daca nu te uiti perpendicular pe ecran nu vei vedea mai nimic. L-am luat pentru bucatarie de pe alt site si am fost nevoit sa-l inlocuiesc dupa doar 2 luni. Un alt punct slab este volumul, ineficient pentru o camera zgomotoasa precum o bucatarie. Telecomanda este standard LG, se misca acceptabil prin meniu (parca un pic mai rapid ca seria MT47), se poate fixa pe perete, sursa este externa. Cred ca singura utilizare rezonabila pentru chestia asta este monitor PC dar la banii astia gasesti produse mult mai bune. Interesant e ca modelul urmator ca marime, 22MT48 nu are problemele astea, are un panel IPS superb cu unghiuri de 178 de grade.

Adauga comentariu

Manuela Obeloiu 27 Oct 2018

Ia fel.
aceleași probleme.
subscriu

Mily ON 03 Iul 2020

Gigika ai incurcat ceva"coada... Cu stampila.. "asta e IPS. Nu e tnt. Am asta si punctul lui forte e imaginea vazuta clar din toate unghiurile. Citeste ce e aia Ips.

Mily ON 03 Iul 2020

Retractez am 22"

Decenta

Achizitie verificata

E o placa cinstita la pretul de 170 RON, cu cat am luat-o eu. Nu cred ca merita peste 200 pentru ca e foarte limitata, atat software cat si hardware. Incep cu faptul ca are doar 2 porturi USB 3.0 pe spate si nu are conector intern pentru USB 3.0 asa ca mai bine o instalati intr-o carcasa mai veche, asa economisiti niste bani. Alt aspect negativ este ca nu are decat un singur conector de 4 pini pe placa de baza pentru ventilatoare de carcasa, daca aveti in plan sa puneti mai mult de unul trebuie sa aiba mufa tip molex. Din pacate are acelasi layout ca mai toate placile mATX, prin urmare o placa video dedicata mai "corpolenta" va bloca slotul PCI-Ex1, astfel ca pentru o placa wireless decenta trebuie sa apelezi la solutia USB. Poate boota atat in mod UEFI cat si in mod mixt Legacy+UEFI, o chestie utila daca aveti componente mai vechi. Win 7 s-a instalat perfect, driverele sunt usor de gasit pe site-ul MSI, chipsetul sta destul de rece. Am avut unele probleme cu ea in momentul in care am conectat un hub USB 3.0 la una din mufele din spate, nu a mai vrut sa porneasca, se bloca chiar la intrarea in Windows. Am rezolvat dupa ce am citit cate ceva pe forumuri si am dezactivat Legacy mode la setarile USB din BIOS.

Adauga comentariu

Superba

Recomand din toata inima, e un produs superb. Se misca impecabil, fara lag, indiferent de actiunea ceruta. Ecranul este foarte responsiv, pacat de unghiurile de vizualizare care puteau fi mai bune. Rezolutia este mai mult decat suficienta pentru un ecran de 7 inch. Vede filme 1080p care insa trebuie taiate in segmente mai mici de 4Gb datorita limitarii androidului la sistemul de fisiere FAT. Daca cu codecurile video n-am avut probleme, nu acelasi lucru poate fi spus si despre cele audio, tableta nefiind in stare sa decodeze DTS asa ca am fost nevoit sa reconvertesc in AC3. Calitatea audio e impresionanta daca veti conecta niste casti decente, atat ca volum cat si din punct de vedere al claritatii. Volumul in difuzoare este in schimb doar satisfacator. Autonomia data de baterie este si ea deosebita, in modul de playback video depasind cu usurinta 7 ore neintrerupte. Calitatea pozelor si filmelor este mai mult decat decenta, camera fiind printre cele mai bune camere de nivelul ei. Softul insa pare ca mai are pana cand sa se maturizeze, am intalnit destule bug-uri sacaitoare (gen erori in playerul video default care nu mai gaseste clipurile de pe card) dar si limitari ale aplicatiilor (lipsa widgeturi, functionare defectuoasa, etc)

PRO:: Calitate superba a constructiei, usoara, subtire Rapida, fara lag Gama larga de codecuri video preinstalate Calitate audio excelenta Autonomie deosebita a bateriei Camera foto mai mult decat decenta

CONTRA:: Ecranul nu are cele mai bune unghiuri de vizualizare Android 3. 2 nu stie sa gestioneze fisiere mai mari de 4Gb Honeycombul pare oarecum neterminat/abandonat Aplicatii compatibile limitate datorita rezolutiei si/sau OS-ului Ceva bug-uri in OS Accesorii scumpe si greu de gasit Spatele e un magnet pentru amprente

Adauga comentariu

secareanubianca 17 Aug 2012

Hey spuneti-mi daca de pe aceasta tableta pot suna si trimite sms ..?Si pot baga cartela de orange,vodafone etc???? Urgent