Cosmin

10 Aug 2018

Achizitie verificata

Dezamagitor

Am reuşit să pun în folosinţă acest dulap după comandarea şi primirea acestuia.
M-am descurcat uşor fără a consulta instrucţiunile care oricum sunt în limba turcă. Calitatea materialelor este una slabă. Grosimea PAL-ului este de 18 mm iar spatele vine format din două PFL-uri subţiri alipite, fără o şină sau şipcă de alipire în acest sens.
Plăcile murdărite din loc în loc, cu urme de zgîrieturi şi uşoare loviri pe alocuri.
Plăcile au fost prăfuite în interiorul coletului, unul dintre suporţii picioarelor a fost crăpat,, bine" dar pe care am reuşit să-l,, păcălesc" cumva la montaj, iar din cauza muchiilor nefinisate corespunzător, la montaj numai puţin m-am atins de una dintre ele şi m-am şi zgâriat destul de serios.
Am făcut şi câteva poze în acest sens pe care le ataşez acestui comentariu. Foarte probabil să nu fie publicate, la fel cum mi s-a mai întâmplat şi altădată fără a mi se dea explicaţii de ce.

Constat că este o piesă de mobilier pentru cei nepretenţioşi calitatea materialelor fiind una mai slabă. Îşi face treaba, nu zic nu, dar fără să luăm în calcul detaliile.
Nu a necesitat în cazul meu prins în perete, datorită faptului că ceea ce am avut de pus în interiorul lui, ce a fost mai greu am pus jos de tot, aceasta oferindu-i un plus de stabilitate, chiar şi cu ambele uşi deschise nu dă senzaţia că,, vine peste tine".