Opinia clientilor:

Vandut de: Libris SRL

Adauga produsul la Favorite, instaleaza aplicatia eMAG si te vom anunta imediat ce va intra in stoc

Descriere

Nici macar genealogia fara cusur a familiei, cu obarsii clare, izvorate din natural si firesc, nu a scutit institutia casatoriei de influentele ideatice, social-politice si religioase care s-au succedat de la o epoca la alta. Schimbarile de perspectiva deriva chiar din principiile care fundamenteaza casatoria, de la pragmatismul vechilor greci, care-i confereau doar functii economice si paideutice, pana la intruchiparea unitatii depline in iubire a cuplului care, in prezenta obligatorie a divinitatii, este investit de Sfintii Parinti cu trasaturi si dimensiuni bazilicale. Oricum, schimbarile de optica, discursurile si demersurile intelectuale care vizau renovarea, transimbolizarea sau chiar abolirea familiei, ignorate sau imbratisate de corpul social, ne indeamna sa pledam in lucrarea noastra ca institutia casatoriei a devenit, sub povara istoriei, o constructie in ordinea culturii. Modelele casatoriei, intr-un timp sau altul, isi datoreaza fizionomiaraporturilor de forte din interiorul cuplului (evident, niciodata favorabile femeii!), relatiilor familiei cu exteriorul, dar, mai ales, diverselor sensuri care au fost asociate trupului si modului destul de variat de a intelege iubirea. Problemele pe care le-am abordat si analizat nu sunt inedite, desi ansamblul lor ar putea aspira la o oarecare noutate. Parcursul sinuos a inceput cu stabilirea identitatii fiintei umane, asa cum apare ea in conceptia lui Platon si a teologilor greci din secolul al IV-lea, justificandu-se astfel structura evolutiva a cuprinsului, de la aspectele antropologice la formele casatoriei. Analiza noastra incearca o perspectiva filosofico-teologica, pornindde la dialogurile lui Platon si ajungand la scrierile Sfintilor Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur. Acestia din urma au considerat filosofia antica un fel de „pedagog spre Hristos”, teologia intalnindu-se cu metafizica greaca a lumii antice inca din primele secole de istorie crestina, pentru ca patristica rasariteana a aparut si s-a dezvoltat in acelasi areal cu diversele sisteme ale filosofiei antice. Este adevarat ca primele manifestari in scris ale crestinilor s-au constituit intr-o disputa cu ideile marilor filosofi greci, gnosticismul servindu-se de acestea pentru a combate pe teologii vremii. Insa, incepand cu Iustin Martirul si Filosoful, continuand cu Clement din Alexandria si Origene, filosofia capata drept de existenta in crestinism. Se incearca o recuperare a filosofiei si a culturii grecesti, mai cu seama prin recursul la Platon. Prin Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur, secolul al IV-lea devine o epoca in care a existat completa armonie intre gandirea crestina si filosofie si in care a inflorit literatura patristica. Ideile lui Platon patrund in crestinism prin scrierile lui Grigorie de Nazianz si Grigorie de Nyssa, contribuind la definitivarea dogmaticii si filosofiei crestine. Marea constructie teologica se produce datorita mostenirii filosofice si pe terenul ei. De altfel, se poate vorbi de un serviciu reciproc pe care si-l fac filosofia greaca si teologia crestina. Este sansa filosofiei de a se reimprospata, de a-si reincepe istoria intrand in structurile noii credinte, in vreme ce crestinismul isi implineste destinul istoric prin filosofia greaca si prin recuperarea vechii culturi aflate in disolutie. Crestinismul nu inseamna doar religie, ci este un spatiu dogmatic de rascruce cu filosofia. Simplu spus, crestinismul redefineste filosofia greaca, da o noua interpretare gandirii clasice. Prin urmare, interesul nostru pentru aceste repere trebuie inteles si ca o maniera de a percepe totul ca o continuitate de ordin rational intre platonism si crestinism. Acestea doua nu numai ca nu sunt straine una de alta, ci ultima reprezinta intr-o oarecare masura evolutia fireasca a primei. Platon si Parintii Bisericii iubesc frumusetea suprema pe care fiecare o percepe in felul sau: Ideea de Frumos si Dumnezeu. Dorinta lor este sa intre in comuniune cu Frumosul (si nu sa-l realizeze), iar caile prin care considera ca se poate implini acest ideal par a fi diferite, dar, in esenta, se aseamana. Omul devine artistul propriei sale fiinte prin modelarea atitudinii interioare pe care o adopta pentru a determina exprimarea persoanei sale. Opinia negativa a lui Platon despre trup este recunoscuta, desi el considera viata pe pamant un dar al zeilor pentru a da sansa sufletului sa se reintoarca in cer. Sufletul nu este legat de un singur trup, ei nu formeaza o „echipa” unica si vesnica, ci, dupa moartea trupului, sufletul isi gaseste o noua gazda vremelnica. La Platon, trupul poate fi definit numai in relatie cu sufletul si este considerat mormant pentru „atelajul” cazut din astru, inchisoare, sau simplu purtator de suflet. Convietuirea acestor doua elemente este totodata o pedeapsa pe care Demiurgul o da celui ce se inrudeste cu divinul pentru slabiciunile de care a dat dovada – iar Platon se intalneste pe aceeasi lungime de unda cu Sfantul Grigorie de Nyssa, care vorbeste despre hainele de piele si despre rostul vietii in afara paradisului –, urmand ca efortul de a se indrepta sa-i fie rasplatit cu permisiunea de a se intoarce in imperiul Fiintei. Privirea sufletului este orientata spre Inalt, unde se afla Binele si Perfectiunea, dar capacitatea lui de a si urca este mult diminuata de fluxul necontenit al schimbarii, este chiar mutilata de contactul cu lumea devenirii. Datoria suprema a sufletului este sa fuga de aici, sa se elibereze de inselaciunea simturilor, de impuritatea insotitorului sau (trupul), de neastamparul dorintelor si de sentimentele care vor sa-l tintuiasca in materie. Oricat de mult ar dori sa scape, sufletul stie ca isi va atinge telul prin mijlocirea trupului, astfel incat toata problema se rezuma la cum traieste omul, la cat de statornic poate fi in ideea de bine, frumos, adevar, iubire, pentru a gasi treptat calea spre mai sus, care-l va duce la capatul sirului de vieti, il va elibera de constrangerea de a intra intr-un nou trup. Cel putin Sfantul Grigorie de Nyssa, a carui teologie este inspirata de filosofia platoniciana, indica o directie asemanatoare, dar cu o finalitate noua. Antropologia crestinismului rasaritean este holistica. Ea intelege persoana umana ca pe o unitate a trupului si a sufletului, materiala si spirituala. Conceptul de trup include carne, minte si duh. Daca la Platon negativitatea funciara a trupului se face vinovata de pacatele sufletului, dupa Sfintii Parinti vina o poarta pasivitatea sufletului si voia proprie, deoarece omul nu depinde in intregime de Dumnezeu, el fiind creat ca fiinta libera, constienta si responsabila. Prin urmare, trupul este bun sau rau in aceeasi masura in care sufletul este bun sau rau si ambele elemente sunt destinate vietii vesnice. Prin structura lor, totusi, fiecare are afinitati diferite. Sufletul este atras inspre divin, nemuritor, indisolubil si neschimbator, in timp ce trupul isi manifesta afinitatea cu muritorul, cu materialitatea, cu neinteligibilul si efemerul. Iar conceptul de trup spiritualizat nu este original crestinismului, despre acest lucru vorbind si Socrate in Phaidros. Corvoada hainelor de piele este purtata de intreaga fiinta umana, trup si suflet. Dar armonia acestei colaborari a fost distrusa de alegerile pe care omul insusi le-a facut. Din perspectiva crestina, formula prin care omul reprezinta doar suma trupului si a sufletului nu este cuprinzatoare pe cat ar trebui. Trupul poate fi firesc (sarx),desemnand natura omeneasca situata la distanta de Dumnezeu si refuzand comunicarea cu divinitatea; este caderea in biologic, transformarea fiintei in individ, cadereapersoanei. De cealalta parte, trupul duhovnicesc (pneuma)reprezinta mantuirea persoanei in totalitatea ei. Sarx si pneuma definesc cel mai bine modul in care elementele care compun fiinta umana se intrepatrund si reusesc sau nu sa impuna calitatea de persoana. In aceeasi perspectiva, maretia omului se vadeste in dimensiunea sa spirituala, fiind iconic si in mod firesc dominat de o permanenta tendinta de a se indrepta spre Dumnezeu. Saltul pe care il face viziunea asupra trupului, intr-un rastimp de opt secole, de la aceea de mormant pentru suflet, la aceea de euharistie, influenteaza si perceptia asupra iubirii, ca generator de forta pentru urcusul spiritual. Literatura patristica dovedeste ca adevarata viata a crestinului nu este una dirijata de legi, porunci si precepte, ci o viata de comuniune si de impartasire a iubirii. Omul transcende ordinea creata, el este inzestrat ontologic cu puterea de a deveni sfant, adica in intregime dupa chipul siasemanarea lui Dumnezeu. Odata ce a atins acest ideal inseamna ca Dumnezeu este viu in trupul sau, caruia ii impartaseste energia Sa necreata intr-un mod atat de eficace, incat chiar si dupa moarte, acest trup sau osemintele lui fac minuni (in sensul ca depaseste legile fizicii). Totodata, antropologia Parintilor greci este orientata iconic; omul este o fiinta teologica si, desi contine oarecum in sine lumea, el nu are ca scop lumea, ci pe Dumnezeu. Din aceasta perspectiva, toate paradoxurile au o explicatie, fiinta creata dupa chipul si dupa asemanarea lui Dumnezeu se reveleaza ca acel fundament in care realitatile umana si divina pot subzista fara a se contrapune, pot dialoga fara a se combate, pot crea in mod sinergic fara a se distruge reciproc. Explicatia consta in faptul ca iubirea sta la baza acestei comuniuni autentice a omului cu Dumnezeu, Cel care se raporteaza la creatura Sa ca la o persoana. Un scurt istoric asupra conceptului de persoana a scos in evidenta ca acesta trebuie sa aiba un continut ontologic si ca elementele care il constituie sa fie identice adevaratei fiinte umane. In societatea greaca veche, prosopon creeaza iluzia libertatii si unicitatii, la fel cum, in spatiul roman,persona oferea o identitate in societate, dar numai in masura in care aceasta este recunoscuta de cei din jur sau de o instanta superioara. Prosopon si persona nu sunt asadar caracteristici ale omului si nu reprezinta fiinta sa adevarata, ci sunt elementesupra-adaugate entitatii sale. Nici la Platon nu se vorbeste despre persoana deoarece pentru el fiinta umana nu este unica, individuala, din cauza reincarnarii si a faptului ca fiecare concept concret este absorbit de Ideea abstracta care constituie fundamentul si justificarea sa ultima. Reflectia teologica a Parintilor capadocieni a operat o schimbare radicala in intrebuintarea filosofica a termenilor pentru a ajunge la ceea ce se intelege in teologia rasariteana prin persoana, asa incat cuvantul ipostas va fi cea mai buna alegere intrucat este asociat sensului de fiinta, substanta. Omul este cu adevarat persoana cand se pune in relatie cu Dumnezeu, cand ajunge sa fie ca inainte de cadere, chip siasemanare a lui Dumnezeu, deci doar in masura in care oglindeste personalitatea esentiala a Creatorului, caracterizata printr-o reciprocitate totala a iubirii impartasite intre Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Principiul evolutiei spirituale si al cunoasterii Lumii Ideilor sau a lui Dumnezeu este asemanator la Platon si la Parintii greci. Iubirea este criteriul unic de orientare. Dar fiecare dintre termenii cu care opereaza filosofia platoniciana si patristica rasariteana, ambele de limba greaca, au o bogatie semantica exceptionala incat a meritat sa acordam in economia lucrarii de fata un spatiu foarte generos conceptelor de eros, philia siagape. Motivatia are legatura si cu faptul ca acceptiunile pe care le are iubirea dicteaza, in final, viziunile asupra casatoriei. Desi a existat o propunere a lui Socrate care viza nici mai mult nici mai putin decat disolutia familiei, iar in „tabara” crestina s-au manifestat suficiente curente care vedeau viata de cuplu ca pe o serioasa piedica pentru mantuire, nu putem vorbi despre o adevarata „criza a casatoriei” decat fortand termenii, aceasta ilustrandu-se abia in timpurile moderne. Din perspectiva crestina, unirea prin casatorie este un fapt natural, instaurat de Insusi Dumnezeu in epoca paradisiaca. Referatul biblic al crearii primilor oameni povesteste despre ratiunea aducerii la viata a Evei: ea trebuie sa-i fie companion si ajutor lui Adam. Insa pacatul protoparintilor a avut drept consecinta caderea din natura in istorie/cultura, ceea ce inseamna o serie nesfarsita de cautari ale starii primordiale. Caderile care au urmat alungarii din rai au creat contextul unei familiaritati atat de evidente cu raul, incat acesta s-a transformat in ceva intrinsec naturii umane, omul pierzand adesea constiinta a ceea ce fusese inainte. „Aceste femei sa apartina, toate, in comun, acestor barbati, iar nimeni sa nu traiasca separat cu vreuna; si nici ca parintele sa nu-si cunoasca copilul sau, nici copilul – parintele” (Republica 457d). Iata propunerea lui Socrate cu privire la problema familiei. De cele mai multe ori, Republica lui Platon a fost citita intr-o singura cheie: ca istorie reala sau teorie politica, ceea ce nu putea sa indice decat o utopie. Credem ca este o maniera simplista de a reduce un proiect metafizic de asemenea dimensiuni aceasta incercare a lui Platon de a ajunge in Lumea Ideilor, la un proiect politic halucinant si irealizabil. Opinia lui Constantin Noica, pe care am imbratisat-o, este ca Platon nu a fost niciodata interesat de politica, ci de Idee, de impletirea realului cu Ideea. Prin urmare, dialogul nu vrea sa ofere un model pentru cetatea ideala, ci mai degraba un tip ideal de om, si aceasta afirmatie se sprijina pe faptul ca dreptatea, ca subiect central al textului, este virtutea suprema a omului. Privit astfel, dialogul lui Platon capata o cu totul alta perspectiva. Asemenea cetatii ideale, care nu reprezinta un proiect politic, o forma de guvernare reala, din cauza ca reglementarile care o privesc incalca toate principiile realitatii, reperele acestui model de familie au fost ironizate sau caracterizate ca fiind cel putin anormale. Interpretarea pe care am dat-o chestiunii legate de familie in Republica priveste eliberarea omului de orice dependente si responsabilitati. Familia nu este un spatiu pentru iubire. Omul nu trebuie sa se ataseze de nimic in viata pamanteana, ci sa transceanda lucrurile imediate. {i in cuplul crestin este invocata ideea libertatii, care, evident, nu are nici o legatura cu libertinajul sotilor, ci cu un atribut ontologic al omului, cu libertatea fata de mecanismele complexe ale lumii exterioare care compun ansamblul legilor naturii. Crestinismul ofera, in varianta sa rasariteana, un model de casatorie care pare ca se adapteaza cerintelor societatii, dar are si o viziune transcendentala. Este fundamental ca aceasta sa nu fie desprinsa de taina Sfintei Treimi. Casatoria crestina estechipul (icoana) acestei taine pe care o putem caracteriza ca pe o unitate a unor persoane distincte, libere, cu constiinta de sine. Sa fii un tot si sa-ti pastrezi particularitatile si libertatea, iata o taina divina care defineste cuplul conjugal crestin. Barbatul si femeia sunt uniti in iubire. De aceea, spun Parintii greci, avem in casatorie imaginea cea mai fidela si cea mai dezvoltata a unitatii Treimice. Unirea lor duce la „un singur trup”, neinsemnand prin aceasta ca sotii se confunda, ca elementele care-i fac sa fie distincti dispar, ca identitatea le este distrusa. Este natural ca un barbat si o femeie sa se constituie intr-un cuplu marital pentru ca se iubesc, pentru a nu fi singuri si pentru a procrea, dar parerea noastra este ca avem in casatorie o constructie in ordinea culturii, asa cum au dictat-o diversele discursuri: filosofic, religios, politic, social. Concluzia noastra este ca modelele casatoriei se datoreaza, intre altele, sensurilor, simbolurilor si perceptiilor atat de variate care au fost asociate trupului in opera lui Platon si in cea a Parintilor greci, dar si modului foarte nuantat de a intelege iubirea. De altfel, crestinismul oriental a inchipuit cuplul marital ideal, avand ca liant iubirea sub toate aspectele ei: pasiunea (eros), prietenia (philia) si renuntarea la sine (agape).

Accesorii compatibile

Specificatii

Caracteristici generale

Gen Religie
Limba Romana
Subgen Carte Ortodoxa
ISBN 978-606-8278-60-5

Producator: Doxologia

eMAG.ro face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

Altii au cumparat si...

Review-uri

Fii primul care scrie un review

Spune-ti parerea acordand o nota produsului

Alti utilizatori au fost interesati si de...

Intrebarile si raspunsurile clientilor

Ai nelamuriri?

Pune o intrebare si poti primi raspuns de la comunitate.